Răzvan Lucescu și-a stabilit obiectivele la PAOK: „Dubla din nou și grupele Champions League”. Cum vrea să revitalize actualul lot

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Lucescu și-a stabilit deja noile obiective la PAOK, în cel de-al doilea al său mandat de la formația de pe Toumba. Antrenorul român este încrezător că va putea câștiga din nou eventul în Grecia și să acceadă în cea mai importantă competiție intercluburi, Champions League.

Mai mult, acesta a confirmat că are o clauză de reziliere de 7 milioane de euro cu noul său club.

Tehnicianul a revenit în țară după ce a semnat cu elenii și abia așteaptă să înceapă o nouă aventură cu PAOK. Răzvan Lucescu spune că alegerea sa a fost făcută strict emoțional, fără să se gândească la o strategie anume.

Răzvan Lucescu a explicat de ce a ales PAOK: „Am petrecut cei mai frumoși ani din viață”. Obiectivul principal, Champions League

Noul om de pe banca echipei din Salonic a fost încântat de atmosfera în care a fost primit de către fanii greci, dar și oamenii din club.

„Cu multă dragoste și multă speranță la PAOK. Sigur, pot spune că mă oblig, dar până la urmă este o altă aventură, dar a contat foarte mult că acolo am petrecut cei mai frumoși ani din viață. Doi ani extraordinari și asta m-a și făcut să mă întorc. Am fost primit așa cum și trebuia, cu echilibru și cu căldură în același timp. Atmosferă cu echilibru și căldură, lume care așteaptă de la noi anul acesta să facem lucruri extraordinare și asta înseamnă să câștigi, până la urmă ăsta e scopul nostru, de a fi acolo să câștigăm.

A fost și n-a fost simplă deloc conferința de presă. Îmi doresc campionatul, dubla din nou. Grupele, ne gândim acum la ceea ce este acum, Conference League. Pentru Champions League trebuie să trecem prin câștigarea campionatului. Anul acesta luptăm pentru a câștiga campionatul. Am ales PAOK pentru că a fost o decizie de suflet. Eu alegerile pe care le fac nu o fac cu o strategie, ci emotional”, a declarat Răzvan Lucescu pe aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea din Grecia.

Fanii lui PAOK sunt încântați de revenirea lui Răzvan Lucescu. Antrenorul român este considerat cel mai de succes tehnician din istoria clubului

 

Răzvan Lucescu vrea să revitalizeze lotul. Încrederea e cuvântul de bază în noul său mandat la PAOK

Antrenorul de 52 de ani a recunoscut că are o clauză de reziliere de 7 milioane de euro cu PAOK și spune că se va focaliza pe succesele echipei pentru următorii trei ani.

Întrebat dacă va face transferuri importante în această vară, Răzvan Lucescu s-a limitat în a afirma că dorește să ridice valoarea lotului prin a oferi încredere jucătorilor pe care îi are la dispoziție.

„Am făcut-o public, deci înseamnă că aceasta este clauza, da. Din partea mea către club, dacă plec. Dar nu gândesc așa, eu când mă duc într-un loc mă gândesc să stau cât mai mult și să am rezultate. Un antrenor care nu are rezultate va fi obligat să plece, e clar, dar eu nu mă gândesc la acest lucru, îmi doresc ca acești trei ani să fie plini de succese și să stau bine de tot acolo. Sunt un antrenor care întotdeauna a lucrat cu ceea ce a găsit, ce a avut la dispoziție

Dacă există loc de îmbunătățire, dacă nu, eu ca antrenor sunt obligat să dau acestui grup o valoare mai mare și această încredere extraordinară, pentru că în viață pentru a reuși ai nevoie de încredere”, a mai adăugat tehnicianul.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…